दस्तावेज़ प्रबन्ध: मोल्दोवा गणराज्य का नागरिक प्रक्रिया कोड

Articolul 32. Imutabilitatea competenței jurisdicționale

(1) Nimeni nu poate fi lipsit, fără consimțământul său, de dreptul la judecarea cauzei sale de către o instanță sau de judecătorii în a căror competență cauza respectivă este dată prin lege, cu excepția cazurilor expres stabilite de prezentul cod. (2) Instanța ierarhic superioară nu are dreptul să strămute, din oficiu, o cauză de la instanța ierarhic inferioară la alta ori să o preia pentru judecare, cu excepția cazului în care completul de judecată în instanța respectivă nu poate fi legal constituit.

Articolul 33. Competența generală a instanțelor judecătorești

(1) Instanțele judecătorești judecă toate cauzele civile cu participarea persoanelor fizice, persoanelor juridice și autorităților publice privind apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime încălcate sau contestate, cauze pentru care legea nu prevede competența altor organe. (2) Instanțele judecătorești judecă cauzele cu participarea organizațiilor și cetățenilor din Republica Moldova, a cetățenilor străini, apatrizilor, organizațiilor străine, organizațiilor cu capital străin, organizațiilor internaționale dacă prin lege sau prin tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte nu este stabilită competența instanțelor judecătorești străine sau a altor organe.

Articolul 33¹. Competența judecătoriilor

Judecătoriile examinează și soluționează în fond toate cauzele civile, dacă legea nu prevede altfel.

Articolul 38. Competența teritorială generală

(1) Reclamantul poate intenta acțiunea în oricare din sediile instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului. (2) Acțiunea împotriva unei persoane juridice se intentează în unul dintre sediile instanței în a cărei rază teritorială se află sediul persoanei juridice respective.

Articolul 39. Competența la alegerea reclamantului

(1) Acțiunea împotriva pârâtului al cărui domiciliu nu este cunoscut sau care nu are domiciliu în Republica Moldova poate fi intentată în oricare dintre sediile instanței de la locul de aflare a bunurilor acestuia sau în instanța de la ultimul lui domiciliu din Republica Moldova. (2) Acțiunea împotriva unei persoane juridice sau a unei alte organizații poate fi intentată și în oricare dintre sediile instanței de la locul de aflare a bunurilor acestora. (3) Acțiunea care izvorăște din activitatea unei sucursale sau reprezentanțe a unei persoane juridice sau a unei alte organizații poate fi intentată și în oricare dintre sediile instanței de la locul unde sucursala sau reprezentanța își are sediul. (4) Acțiunea pentru plata pensiei de întreținere și acțiunea pentru constatarea paternității pot fi intentate și în oricare dintre sediile instanței de la domiciliul reclamantului. (5) Acțiunea de desfacere a căsătoriei poate fi intentată și în oricare dintre sediile instanței de la domiciliul reclamantului dacă în grija lui se află copii minori sau dacă deplasarea lui la instanța de la domiciliul pârâtului întâmpină dificultăți întemeiate. (6) Acțiunea de divorț în cazul în care unul dintre soți este declarat, în modul stabilit, dispărut fără veste, este supus unei măsuri de ocrotire judiciare (ocrotire provizorie, curatelă sau tutelă) ori este condamnat la privațiune de libertate poate fi intentată și în oricare dintre sediile instanței de la domiciliul reclamantului. (7) Acțiunile ce țin de restabilirea în dreptul la muncă, la pensie, la locuință, de revendicare a bunurilor sau a valorii lor, de reparare a prejudiciului cauzat prin condamnare ilegală, tragere ilegală la răspundere penală, prin aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma arestului preventiv sau sub forma impunerii angajamentului scris de a nu părăsi localitatea ori prin aplicarea ilegală a sancțiunii administrative a arestului pot fi intentate și în oricare dintre sediile instanței de la domiciliul reclamantului. (8) Acțiunile în reparare a prejudiciului cauzat prin vătămare a integrității corporale ori prin altă vătămare a sănătății sau prin deces pot fi intentate și în oricare dintre sediile instanței de la domiciliul reclamantului ori în oricare dintre sediile instanței de la locul prejudiciului. (9) Acțiunile în reparație a daunei cauzate bunurilor unei persoane fizice sau ale unei organizații pot fi intentate și în oricare dintre sediile instanței de la locul daunei. (10) Acțiunea în apărare a drepturilor consumatorului poate fi intentată și în oricare dintre sediile instanței de la domiciliul reclamantului sau în oricare dintre sediile instanței de la locul încheierii sau executării contractului. (11) Acțiunea născută din contractul în care se indică locul executării lui poate fi intentată și în oricare dintre sediile instanței din acel loc. (11¹) Acțiunea ce ține de încasarea datoriei scadente din contractul încheiat între agenții economici poate fi intentată și în oricare dintre sediile instanței de la sediul reclamantului.* Notă: Articolul 39 completat cu alin. (11¹) prin LP nr.163 din 22.07.2011 (art.III-XV) – declarat neconstituțional prin HCC3 din 09.02.12, MO38-41/24.02.12 art.7; în vigoare 09.02.12 (12) Acțiunea împotriva pârâtului care este o organizație sau un cetățean al Republicii Moldova cu sediul ori cu domiciliul pe teritoriul unui alt stat poate fi intentată și în oricare dintre sediile instanței de la sediul ori domiciliul reclamantului sau în oricare dintre sediile instanței de la locul de aflare a bunurilor pârâtului pe teritoriul Republicii Moldova. (13) Acțiunile în materie de asigurare se pot depune în oricare dintre sediile instanței de la domiciliul asiguratului, de la locul aflării bunurilor sau de la locul accidentului. (14) Alegerea între instanțele care, conform prezentului articol, sunt competente să judece cauza aparține reclamantului. (15) – abrogat. (16) În acțiunea în constatare a existenței sau inexistenței dreptului, competența instanței se determină după regulile prevăzute pentru acțiunile care au ca obiect executarea prestației.

Articolul 40. Competența excepțională

(1) Acțiunile cu privire la dreptul asupra terenurilor, subsolurilor, fâșiilor forestiere, plantațiilor perene, resurselor acvatice izolate, asupra unor case, încăperi, construcții, altor obiective fixate de pământ, acțiunile posesorii privitoare la aceste bunuri, precum și acțiunile în ridicare a sechestrului de pe bunuri, se intentează în instanța de la locul aflării acestor bunuri. Dacă bunurile ce constituie obiectul acțiunii sunt situate în circumscripția mai multor instanțe, cererea se depune în orice instanță în a cărei rază teritorială se află o parte din bunuri. (2) Acțiunea în reparație a prejudiciului cauzat mediului înconjurător se intentează împotriva proprietarilor (posesorilor) de utilaje în instanța de la locul instalării utilajului, cu excepția cazurilor când acesta este instalat în străinătate. (3) Acțiunea privind tezaurul statului este de competența instanței de la reședința organului împuternicit să reprezinte vistieria statului în litigiul respectiv. (5) Acțiunea împotriva transportatorului, născută dintr-un contract de transport de pasageri și bagaje sau de încărcături, se înaintează în instanța de la sediul transportatorului căruia, în modul stabilit, i-a fost înaintată pretenția. (6) Cererile acționarilor se depun în instanța de la sediul societății lor. (7) Cererea privind recuperarea prejudiciilor aduse unei bănci insolvabile împotriva administratorului băncii și persoanei căreia îi este imputabilă apariția stării de insolvabilitate sau de dificultate majoră a băncii, în temeiul art. 38¹⁵ al Legii instituțiilor financiare nr. 550-XIII din 21 iulie 1995, se depune în instanța de judecată de la sediul băncii insolvabile.

Articolul 42. Competența în mai multe cauze civile

(1) Acțiunea împotriva mai multor pârâți cu diferite domicilii se intentează în instanța de la domiciliul sau locul de aflare al unuia dintre ei, la alegerea reclamantului. (2) Acțiunea reconvențională se intentează, indiferent de instanța competentă să o judece, în instanța care judecă acțiunea inițială. (3) Acțiunea intervenientului principal se înaintează în instanța care judecă acțiunea inițială. (4) Acțiunea civilă născută dintr-o cauză penală, dacă nu a fost pornită ori soluționată în proces penal, se intentează potrivit normelor de procedură civilă, după normele de competență stabilite în prezentul cod.

Articolul 43. Strămutarea cauzei

(1) Cauza pe care instanța a reținut-o spre judecare, cu respectarea normelor de competență, se soluționează de aceasta în fond, inclusiv în cazul devenirii ei ulterioare de competența unei alte instanțe. (2) Instanța strămută cauza la o altă instanță dacă: a) pârâtul, al cărui domiciliu nu era cunoscut, cere strămutarea cauzei la instanța de la domiciliul său atestat prin dreptul de proprietate, calitatea de locatar sau viza de reședință; b) cauza a fost reținută spre judecare cu încălcarea normelor de competență jurisdicțională; c) ambele părți solicită strămutarea cauzei la instanța de la locul aflării majorității probelor; d) din motivul recuzării (abținerii de la judecată) unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor săi devine imposibilă; e) există motive pentru măsuri de securitate publică; f) există bănuieli, care derivă din elemente obiective, că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces; g) în circumstanțe excepționale, instanța competentă să judece cauza nu poate funcționa timp îndelungat. (3) Strămutarea cauzei de la o instanță la alta din motivele specificate la alin. (2) lit. a), b) și c) se face în faza de pregătire a cauzei pentru dezbateri judiciare, în temeiul unei încheieri motivate a instanței în care este intentat procesul. Cererea motivată a părților privind strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. a)–c) se depune în scris, în termen de 5 zile de la data aflării circumstanțelor care o justifică. Încheierea de strămutare a cauzei nu se supune niciunei căi de atac, dar poate determina ridicarea unui conflict negativ de competență. (4) Strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin.(2) lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac. Încheierea instanței ierarhic superioare este emisă în cel mult 5 zile lucrătoare, în baza copiilor de pe actele relevante transmise în formă electronică. (4¹) Instanța este obligată să remită instanței competente dosarul în termen de 5 zile de la data la care încheierea de strămutare a cauzei devine irevocabilă. (5) Actele procedurale îndeplinite de instanța care a intentat procesul anterior strămutării cauzei au efect juridic în măsura în care noua instanță consideră că nu este necesară modificarea lor. (6) Nu se admite formularea unei noi cereri de strămutare pe aceleași motive dacă anterior strămutarea a fost respinsă sau întemeiată pe motive cunoscute la data soluționării cererii anterioare. În acest caz, cererea de strămutare se anexează la materialele dosarului printr-o încheiere protocolară.

Articolul 44. Soluționarea conflictelor de competență jurisdicțională

(1) Instanța judecătorească în fața căreia s-a ivit conflictul de competență jurisdicțională suspendă din oficiu procesul și înaintează dosarul către instanța în drept să soluționeze conflictul de competență. (2) Când două sau mai multe judecătorii din circumscripția aceleiași curți de apel se declară competente să judece aceeași cauză sau când, prin încheieri irevocabile, ele își declară incompetența de a judeca aceeași cauză, conflictul de competență se judecă de către curtea de apel comună. (3) Conflictul de competență dintre două sau mai multe judecătorii care nu țin de aceeași curte de apel ori dintre o judecătorie și o curte de apel, ori între curțile de apel se judecă de Curtea Supremă de Justiție. (4) - abrogat. (5) - abrogat. (6) - abrogat. (7) - abrogat. (8) - abrogat.* Notă: Articolul 44 alin. (6)-(8) abrogate prin LP nr.163 din 22.07.2011 (art.III-XV) – declarate neconstituționale prin HCC3 din 09.02.12, MO38-41/24.02.12 art.7; în vigoare 09.02.12 (9) Instanța competentă să judece conflictul de competență soluționează, fără citarea participanților la proces, conflictul dintre instanțe printr-o încheiere, care nu se supune nici unei căi de atac.

Articolul 119. Prezentarea și reclamarea probelor

(1) Probele se adună și se prezintă de către părți și de alți participanți la proces. Dacă în procesul de adunare a probelor apar dificultăți, instanța este obligată să contribuie, la solicitarea părților și altor participanți la proces, la adunarea și prezentarea probelor necesare, cu excepția cazurilor în care instanța constată că cererea de reclamare a probelor este înaintată în mod neîntemeiat și cu scopul vădit de a tergiversa examinarea cauzei sau proba reclamată este în mod vădit lipsită de pertinență. Probele se prezintă în faza de pregătire a cauzei pentru dezbateri judiciare în termenul stabilit de instanță, dacă legea nu prevede altfel. (2) În cererea de reclamare a probei trebuie să fie specificate proba și circumstanțele care ar putea fi confirmate sau infirmate prin acea probă, cauzele ce împiedică dobândirea probei, locul aflării ei. Instanța judecătorească (judecătorul) poate elibera, după caz, la cererea părților sau a altor participanți la proces, un demers pentru obținerea probei. Persoana care deține proba reclamată o trimite nemijlocit în judecată sau o înmânează persoanei care deține demersul pentru a o prezenta în judecată. (3) Persoanele care nu dețin probele de rigoare sau nu au posibilitatea de a le prezenta în termenul stabilit de judecată sunt obligate să comunice instanței faptul în decursul a 5 zile de la data primirii cererii acesteia, indicând motivele neprezentării. În caz de neînștiințare, precum și de declarare de către instanță a neîndeplinirii cererii de a se prezenta probe ca fiind neîntemeiată, persoanele vinovate care nu sunt participanți la proces se sancționează cu amendă de la 20 la 50 unități convenționale. Refuzul sau omisiunea de către persoanele menționate de a comunica și de a prezenta instanței în termenul stabilit, din motive imputabile acestora, probele reclamate, dacă în acest mod se tergiversează judecarea cauzei, se sancționează cu amendă de până la 50 de unități convenționale pentru fiecare caz de tergiversare. Aplicarea amenzii nu scutește persoanele care dețin proba reclamată de obligația prezentării ei în instanță.

Articolul 125. Delegațiile judecătorești

(1) În cazul necesității de a aduna probe ori de a înmîna acte judiciare într-un alt oraș, municipiu sau raion, instanța care judecă cauza dă instanței judecătorești respective, prin încheiere, o delegație pentru efectuarea unor anumite acte de procedură. (2) În încheierea privind delegația judecătorească se indică fondul cauzei, datele referitoare la părți, inclusiv domiciliul sau locul aflării lor, circumstanțele ce urmează a fi clarificate și probele pe care trebuie să le adune instanța executoare a delegației. Această încheiere este obligatorie pentru instanța căreia îi este adresată și trebuie să fie îndeplinită în regim prioritar. (3) Instanțele judecătorești ale Republicii Moldova pot da delegații instanțelor judiciare străine în vederea efectuării diferitelor acte de procedură în conformitate cu legislația Republicii Moldova și cu tratatele internaționale la care aceasta este parte.

Articolul 126. Procedura de îndeplinire a delegației

(1) Delegația judecătorească se îndeplinește în ședință de judecată conform regulilor stabilite de prezentul cod. Participanților la proces li se comunică locul, data și ora ședinței. Neprezentarea lor însă nu împiedică îndeplinirea delegației. (2) Procesele-verbale și probele adunate în legătură cu îndeplinirea delegației se remit imediat instanței care judecă cauza. (3) În cazul în care participanții la proces, martorii sau experții care au depus mărturii, au dat explicații ori au expus concluzii în fața instanței executoare a delegației se prezintă în fața instanței care judecă cauza, ei depun mărturii, dau explicații, expun concluzii conform regulilor generale.

Articolul 475. Recunoașterea și executarea hotărârii arbitrale străine

(1) În sensul prezentului capitol, o hotărâre arbitrală este considerată ca fiind străină dacă: a) este pronunțată pe teritoriul unui stat străin; sau b) este emisă pe teritoriul Republicii Moldova, dar legea aplicată procedurii arbitrale este a unui stat străin. (2) Poate fi recunoscută și executată în Republica Moldova o hotărâre arbitrală străină emisă, în conformitate cu o convenție arbitrală, pe teritoriul unui stat străin care este parte la Convenția privind recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine, adoptată la New York la 10 iunie 1958, precum și o hotărâre arbitrală străină ale cărei recunoaștere și executare sunt reglementate fie prin tratatul internațional la care Republica Moldova este parte, fie în baza principiului reciprocității în ceea ce privește efectele hotărârii arbitrale străine. (3) Partea care invocă o hotărâre arbitrală străină poate solicita: a) recunoașterea și executarea silită a hotărârii arbitrale străine; sau b) doar recunoașterea hotărârii arbitrale străine pentru a invoca autoritatea de lucru judecat, fără a avea dreptul de executare ulterioară a hotărârii recunoscute.

Articolul 475¹. Cererea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine

(1) Cererea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine se prezintă curții de apel în a cărei circumscripție se află domiciliul/reședința sau sediul părții împotriva căreia este invocată hotărârea arbitrală străină, iar în cazul în care aceasta nu are domiciliul/reședința sau sediul în Republica Moldova ori domiciliul/reședința sau sediul acesteia nu sunt cunoscute – curții de apel în a cărei circumscripție sunt situate bunurile acesteia. (2) În cererea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine se indică: a) numele sau denumirea solicitantului ori a reprezentantului său, dacă cererea este depusă de către acesta, domiciliul/reședința sau sediul, după caz; b) numele sau denumirea părții împotriva căreia este invocată hotărârea arbitrală străină, domiciliul/reședința sau sediul, după caz; c) data la care hotărârea arbitrală străină a devenit executorie pentru părți, dacă aceasta nu rezultă din textul hotărârii. Cererea poate conține și alte informații, inclusiv numerele de telefon și fax, adrese ale poștei electronice, dacă acestea sunt necesare pentru examinarea corectă și la timp a cauzei. (3) La cererea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine se anexează: a) originalul hotărârii arbitrale sau o copie de pe aceasta legalizată în modul stabilit; b) originalul convenției arbitrale sau o copie de pe aceasta legalizată în modul stabilit; c) adițional, în caz de necesitate, se va prezenta o declarație pe propria răspundere privind faptul dacă și în ce măsură hotărârea arbitrală a fost executată. (4) Actele prevăzute la alin. (3) lit. a) și b) se prezintă în formă apostilată, dacă emană din statele care au semnat sau aderat la Convenția cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, încheiată la Haga la 5 octombrie 1961, sau în formă supralegalizată, dacă emană din celelalte state. Actele respective sunt scutite de supralegalizare sau apostilare dacă emană dintr-un stat cu care Republica Moldova are încheiat un tratat care nu prevede supralegalizarea sau apostilarea. (5) Dacă documentele prevăzute la alin. (3) nu sunt redactate în limba română, partea care solicită recunoașterea și executarea hotărârii arbitrale străine trebuie să prezinte o traducere a acestora în limba română. Traducerea trebuie să fie efectuată în condițiile Legii nr. 264-XVI din 11 decembrie 2008 privind autorizarea și plata interpreților și traducătorilor antrenați de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiției, de organele procuraturii, organele de urmărire penală instanțele judecătorești, de notari, avocați și de executorii judecătorești și să fie legalizată în modul stabilit. (6) Cererea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine pe teritoriul Republicii Moldova poate fi înaintată în termen de 3 ani de la data la care hotărârea arbitrală străină a devenit obligatorie în conformitate cu legea statului unde a avut loc arbitrajul. Repunerea în termen, în cazul în care acesta a fost omis din motive întemeiate, este reglementată de art. 116. (7) Cererea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine se supune taxei de stat și/sau taxei de timbru în condițiile legii.

Articolul 475². Examinarea cererii

(1) Cererea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine se examinează în ședință publică, cu înștiințarea părților privind locul, data și ora examinării. Neprezentarea din motive neîntemeiate a părții împotriva căreia este invocată hotărârea arbitrală străină și în privința căreia au fost îndeplinite condițiile de citare legală nu împiedică examinarea cererii. În cazul în care debitorul solicită instanței judecătorești amânarea datei examinării cererii și această solicitare este recunoscută de către instanța judecătorească ca fiind întemeiată, instanța judecătorească amână data examinării și înștiințează ambele părți despre aceasta. (2) Instanța judecătorească care examinează cererea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine informează în mod obligatoriu și neîntârziat despre acest fapt Ministerul Justiției și Banca Națională a Moldovei, în cazul în care este vizată o instituție financiară licențiată de aceasta, cu remiterea cererii și a documentelor aferente în copie. Lipsa reprezentantului Ministerului Justiției și, după caz, al Băncii Naționale a Moldovei, legal citați, nu împiedică examinarea cauzei. (3) Instanța judecătorească ascultă explicațiile debitorului și examinează probele prezentate de acesta. (4) În cazul în care, în cadrul soluționării chestiunii privind încuviințarea executării silite, instanța judecătorească are îndoieli cu privire la legalitatea procedurală a hotărârii arbitrale străine, ea poate solicita lămuriri solicitantului recunoașterii și încuviințării executării silite a hotărârii arbitrale străine, de asemenea poate interoga debitorul privitor la conținutul cererii de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine și, în caz de necesitate, cere explicații arbitrajului care a emis hotărârea.

Articolul 475³. Încheierea privind recunoașterea și executarea hotărârii arbitrale străine

(1) După ascultarea explicațiilor părților și examinarea probelor prezentate de acestea, instanța judecătorească emite o încheiere integrală: a) cu privire la recunoașterea și încuviințarea executării silite a hotărârii arbitrale străine sau cu privire la refuzul de a încuviința executarea silită a hotărârii arbitrale străine; b) cu privire la recunoașterea hotărârii arbitrale străine, fără posibilitatea executării ulterioare a acesteia, sau cu privire la refuzul de a recunoaște hotărârea arbitrală străină, conform solicitării părții care invocă această hotărâre. (2) Încheierea judecătorească emisă în conformitate cu alin. (1) se eliberează părților prezente în ședință. Instanța remite încheierea integrală părților care nu au fost prezente în ședință în termen de 5 zile de la emitere. (3) Încheierea judecătorească emisă în conformitate cu alin. (1) poate fi atacată cu recurs în ordinea și în termenele prevăzute de prezentul cod. (4) În temeiul hotărârii arbitrale străine și a încheierii irevocabile emise în conformitate cu alin. (1) lit. a) din prezentul articol, instanța judecătorească menționată la art. 475¹alin. (1) eliberează titlul executoriu care servește drept temei pentru inițierea procedurii de executare în condițiile Codului de executare.

Articolul 476. Refuzul de a recunoaște și de a executa hotărârea arbitrală străină

(1) Recunoașterea și executarea hotărârii arbitrale străine pot fi refuzate numai la cererea părții împotriva căreia sunt invocate dacă această parte prezintă instanței de judecată probe doveditoare că: a) una dintre părțile convenției arbitrale nu avea capacitate deplină de exercițiu sau convenția arbitrală nu este valabilă potrivit legii căreia părțile au subordonat-o ori, în lipsa stabilirii acesteia, potrivit legii țării în care a fost pronunțată hotărârea; sau b) partea împotriva căreia este emisă hotărârea nu a fost informată în modul corespunzător cu privire la desemnarea arbitrului sau cu privire la procedura arbitrală ori, din alte motive, nu a putut să își prezinte mijloacele sale de apărare; sau c) hotărârea a fost pronunțată asupra unui litigiu care nu este prevăzut de convenția arbitrală sau care nu cade sub incidența condițiilor convenției arbitrale ori hotărârea conține dispoziții asupra unor chestiuni ce depășesc limitele convenției arbitrale; sau d) constituirea tribunalului arbitral sau procedura arbitrală nu a corespuns convenției părților ori, în lipsa unei asemenea convenții, nu a fost conform legii țării în care a avut loc arbitrajul; sau e) hotărârea arbitrală nu a devenit obligatorie pentru părți sau a fost desființată ori executarea ei a fost suspendată de instanța judecătorească sau de o autoritate competentă a țării în care sau conform legii căreia ea a fost pronunțată. (2) Recunoașterea și încuviințarea executării silite a hotărârii arbitrale străine pot fi refuzate, de asemenea, dacă instanța judecătorească constată că: a) obiectul litigiului nu poate fi soluționat prin arbitraj conform legii Republicii Moldova; sau b) recunoașterea sau încuviințarea executării silite a hotărârii arbitrale contravine ordinii publice a Republicii Moldova. (3) Lipsa valabilității convenției arbitrale conform alin. (1) lit. a) nu poate servi drept temei pentru refuzul de a recunoaște sau de a executa hotărârea arbitrală străină dacă partea care invocă acest temei a participat la constituirea tribunalului arbitral sau, în cazul în care nu a participat la constituirea tribunalului arbitral, a participat în procedura arbitrală și, anterior depunerii apărării, nu a ridicat excepția de lipsă a competenței tribunalului arbitral pe temei de lipsă a valabilității convenției arbitrale. (4) Lipsa informării cu privire la desemnarea arbitrului conform alin. (1) lit. b) nu poate servi drept temei pentru refuzul de a recunoaște sau de a executa hotărârea arbitrală străină dacă partea care invocă acest temei a participat în procedura arbitrală și, anterior depunerii apărării, nu a ridicat excepția de lipsă a competenței tribunalului arbitral pe temei că tribunalul arbitral a fost constituit cu încălcarea legii aplicabile. (5) Depășirea limitelor convenției arbitrale conform alin. (1) lit. c) nu poate servi drept temei pentru refuzul de a recunoaște sau de a executa hotărârea arbitrală străină dacă partea care invocă acest temei a participat în procedura arbitrală și, cunoscând depășirea limitelor convenției arbitrale de către tribunalul arbitral, nu a ridicat excepția de depășire a limitelor convenției arbitrale de către tribunalul arbitral. (6) În cazul în care deciziile asupra chestiunilor cuprinse în convenția arbitrală pot fi delimitate de cele care nu sunt cuprinse în ea, partea hotărârii arbitrale străine care conține decizii asupra chestiunilor cuprinse în convenția arbitrală poate fi recunoscută și executată. (7) La cererea oricărei dintre părți, instanța judecătorească poate dispune amânarea sau suspendarea examinării cererii privind recunoașterea și executarea hotărârii arbitrale străine daca aceasta face obiectul unei cereri de desființare sau suspendare a executării silite, examinată de către instanța sau autoritatea competentă indicată la alin. (1) lit. e), până când o decizie definitivă este emisă asupra cererii de desființare sau suspendare a executării silite. (8) Instanța judecătorească decide asupra cererii de amânare sau suspendare, prevăzută la alin. (7), după ascultarea explicațiilor celeilalte părți. (9) Dacă examinarea cererii privind recunoașterea și executarea hotărârii arbitrale străine este amânată sau suspendată, oricare dintre părți poate cere ridicarea amânării sau suspendării. Instanța judecătorească decide asupra cererii după ascultarea explicațiilor celeilalte părți.

Articolul 477. Contestarea hotărârii arbitrale

(1) Hotărârea arbitrală pronunțată pe teritoriul Republicii Moldova poate fi contestată în instanța care ar fi fost competentă să examineze cauza civilă în lipsa clauzei de arbitraj, de către părțile în arbitraj, înaintând o cerere de desființare a hotărârii arbitrale în conformitate cu art. 479. (2) Părțile nu pot renunța prin convenție arbitrală la dreptul de a contesta hotărârea arbitrală. La acest drept se poate renunța după pronunțarea hotărârii arbitrale. (3) – abrogat. (4) Cererea de desființare a hotărârii arbitrale se impune cu taxă de stat în cuantum stabilit de lege pentru cererea de eliberare a titlului executoriu și cu taxă de timbru.

Articolul 478. Cuprinsul cererii

(1) Cererea de desființare a hotărârii arbitrale se depune în scris și se semnează de partea care contestă hotărârea sau de reprezentantul ei. (2) În cererea de desființare a hotărârii arbitrale se indică: a) instanța căreia îi este adresată cererea; b) denumirea și componența nominală a arbitrajului care a adoptat hotărârea; c) numele sau denumirea părților în arbitraj, domiciliul sau sediul lor; d) locul și data pronunțării hotărârii arbitrale; e) data înmânării hotărârii arbitrale părții care a adresat în judecată cererea de desființare a hotărârii; f) solicitarea părții interesate de a desființa hotărârea arbitrală, motivele contestării hotărârii. (3) Cererea poate cuprinde, de asemenea, număr de telefon, fax, adresa electronică, alte date. (4) La cererea de desființare a hotărârii arbitrale se anexează: a) hotărârea arbitrală în original sau în copie legalizată în modul stabilit. Copia de pe hotărârea arbitrajului permanent se autentifică de președintele arbitrajului permanent, iar copia de pe hotărârea arbitrajului constituit pentru soluționarea unui anumit litigiu trebuie să fie autentificată notarial; b) convenția arbitrală în original sau în copie legalizată în modul stabilit; c) actele care argumentează cererea de desființare a hotărârii arbitrale; d) dovada de plată a taxei de stat și a taxei de timbru; e) copia de pe cererea de desființare a hotărârii arbitrale; f) procura sau un alt act care atestă împuternicirile persoanei de a semna cererea. (5) Cererea de desființare a hotărârii arbitrale depusă cu nerespectarea condițiilor prezentului articol se restituie solicitantului sau ei nu i se dă curs în conformitate cu art. 170 și 171.

Articolul 479. Examinarea cererii

(1) Cererea de desființare a hotărârii arbitrale se examinează în ședință de judecată în cel mult o lună de la data intrării ei în judecată, potrivit regulilor stabilite de prezentul cod. (2) În cadrul pregătirii cauzei pentru dezbateri judiciare, la solicitarea ambelor părți în arbitraj, judecătorul poate cere arbitrajului, potrivit regulilor stabilite de prezentul cod pentru reclamarea probelor, materialele dosarului, hotărârea arbitrală, care se contestă, în original. (3) Părțile în arbitraj sunt înștiințate legal despre locul, data și ora ședinței de judecată. Neprezentarea lor însă nu împiedică dezbaterea cauzei. (4) În timpul dezbaterii cauzei, judecata constată, în urma cercetării probelor prezentate de părți în argumentarea pretențiilor și obiecțiilor lor, existența sau lipsa temeiurilor pentru desființarea hotărârii arbitrale, prevăzute de art. 480.

Articolul 480. Temeiurile pentru desființarea hotărârii arbitrale

(1) Hotărârea arbitrală se desființează numai în cazurile prevăzute de prezentul articol. (2) Hotărârea arbitrală se desființează în cazul când partea care cere desființarea hotărârii prezintă în judecată probe despre faptul că: a) litigiul examinat de arbitraj nu poate fi, potrivit legii, obiectul dezbaterii arbitrale; b) convenția arbitrală este nulă în temeiul legii; c) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și temeiurile, locul și data pronunțării ori nu este semnată de arbitri; d) dispozitivul hotărârii arbitrale cuprinde dispoziții care nu pot fi executate; e) arbitrajul nu a fost constituit sau procedura arbitrală nu este în conformitate cu convenția arbitrală; f) partea interesată nu a fost înștiințată legal despre alegerea (numirea) arbitrilor sau despre dezbaterile arbitrale, inclusiv despre locul, data și ora ședinței arbitrale sau, din alte motive întemeiate, nu s-a putut prezenta în fața arbitrajului pentru a da explicații; g) arbitrajul s-a pronunțat asupra unui litigiu care nu este prevăzut de convenția arbitrală ori care nu se înscrie în condițiile convenției, ori hotărârea arbitrală conține dispoziții în probleme ce depășesc limitele convenției arbitrale. Dacă dispozițiile în problemele cuprinse în convenția arbitrală pot fi separate de dispozițiile care nu decurg din convenție, instanța judecătorească poate desființa numai acea parte a hotărârii arbitrale în care se conțin dispoziții ce nu se înscriu în convenția arbitrală; h) hotărârea arbitrală încalcă principiile fundamentale ale legislației Republicii Moldova sau bunele moravuri.

Articolul 481. Încheierea judecătorească cu privire la contestarea hotărârii arbitrale

(1) După ce examinează cererea de desființare a hotărârii arbitrale, judecata pronunță o încheiere despre desființarea totală sau parțială a hotărârii arbitrale sau despre refuzul de a o desființa. (2) În încheierea judecătorească despre desființarea hotărârii arbitrale sau despre refuzul de a o desființa trebuie să se indice: a) date despre hotărârea arbitrală contestată și locul pronunțării hotărârii; b) denumirea și componența nominală a arbitrajului care a emis hotărârea contestată; c) numele sau denumirea părților în arbitraj; d) desființarea totală sau parțială a hotărârii arbitrale sau refuzul total sau parțial de a admite cererea petiționarului. (3) Desființarea totală sau parțială a hotărârii arbitrale nu împiedică părților să se adreseze din nou în arbitraj pentru soluționarea litigiului, cu excepția cazului în care litigiul nu poate fi obiectul dezbaterii arbitrale, ori să depună cerere de chemare în judecată potrivit regulilor stabilite de prezentul cod, ori să soluționeze litigiul prin mediere. (4) Dacă hotărârea arbitrală a fost desființată total sau parțial din cauza nulității convenției arbitrale sau dacă hotărârea a fost emisă într-un litigiu neprevăzut de convenția arbitrală ori nu se înscrie în condițiile convenției, ori conține dispoziții în probleme care nu s-au cerut conform convenției arbitrale, părțile în arbitraj se pot adresa, pentru soluționarea unui astfel de litigiu, în judecată în conformitate cu regulile generale din prezentul cod. (5) Încheierea judecătorească privind desființarea hotărârii arbitrale sau privind refuzul de a o desființa poate fi atacată în ordinea și în termenele stabilite de prezentul cod.

Articolul 482. Eliberarea titlului executoriu

(1) Problema eliberării titlului de executare silită a hotărârii arbitrale se examinează de instanța care ar fi fost competentă să examineze cauza civilă în lipsa clauzei de arbitraj la cererea părții în arbitraj care a avut câștig de cauză. (2) – abrogat.

Articolul 483. Cuprinsul cererii

(1) Cererea de eliberare a titlului de executare silită a hotărârii arbitrale se depune în scris de partea care a avut câștig de cauză ori de reprezentantul ei. (2) În cererea de eliberare a titlului de executare silită a hotărârii arbitrale se indică: a) instanța căreia îi este adresată cererea; b) arbitrajul care a pronunțat hotărârea și componența lui nominală; c) numele sau denumirea părților în arbitraj, domiciliul sau sediul lor; d) locul și data pronunțării hotărârii arbitrale; e) data primirii hotărârii arbitrale de partea care s-a adresat în judecată; f) solicitarea părții care a avut câștig de cauză de a i se elibera titlu de executare silită a hotărârii arbitrale. (3) În cerere se poate indica și numărul de telefon, faxul, adresa electronică, alte date. (4) La cererea de eliberare a titlului executoriu se anexează: a) hotărârea arbitrală în original sau în copie legalizată în modul stabilit. Copia de pe hotărârea arbitrajului permanent se autentifică de președintele acestuia, iar copia de pe hotărârea arbitrajului constituit pentru soluționarea unui anumit litigiu se autentifică notarial; b) convenția arbitrală în original sau în copie legalizată în modul stabilit; c) dovada de plată a taxei de stat și a taxei de timbru; d) copia de pe cererea de eliberare a titlului executoriu; e) procura sau un alt act care atestă împuternicirile persoanei de a semna cererea. (5) Cererea de eliberare a titlului executoriu depusă cu încălcarea condițiilor menționate în prezentul articol și la art. 482 se restituie persoanei care a înaintat-o sau ei nu i se dă curs, în conformitate cu art. 170 și art. 171.

Articolul 484. Examinarea cererii

(1) Cererea de eliberare a titlului de executare silită a hotărârii arbitrale se examinează în ședință de judecată în cel mult o lună de la data depunerii în instanță, conform regulilor stabilite de prezentul cod. (2) În cadrul pregătirii cauzei pentru dezbateri judiciare, la solicitarea ambelor părți în arbitraj, judecătorul poate cere arbitrajului materialele dosarului în al căror temei se solicită eliberarea titlului executoriu, potrivit regulilor stabilite de prezentul cod pentru reclamarea probelor. (3) Părțile în arbitraj sunt înștiințate legal despre locul, data și ora ședinței de judecată. Neprezentarea lor însă nu împiedică dezbaterea cauzei. (4) În timpul examinării cauzei în ședință de judecată, instanța constată existența sau lipsa temeiurilor, enumerate la art. 485, pentru refuzul de a elibera titlu executoriu în urma cercetării probelor prezentate de părți în argumentarea pretențiilor și obiecțiilor înaintate. (5) Dacă în instanța menționată la art. 477 alin.(3) se găsește în dezbatere cererea de desființare a hotărârii arbitrale, instanța la care se examinează cererea de eliberare a titlului executoriu în temeiul acestei hotărâri este în drept, dacă va considera rațional, să amine examinarea cererii de eliberare a titlului executoriu și, la solicitarea părții care a adresat în judecată cererea de eliberare a titlului, poate obliga cealaltă parte la asigurarea eventualelor pagube, în conformitate cu prezentul cod.

Articolul 485. Temeiurile refuzului de a elibera titlu executoriu

(1) Judecata refuză să elibereze titlul de executare silită a hotărârii arbitrale numai dacă partea în arbitraj care nu a avut câștig de cauză prezintă în judecată probe despre faptul că: a) convenția arbitrală este nulă în temeiul legii; b) partea în arbitraj nu a fost înștiințată legal despre alegerea (numirea) arbitrilor sau despre dezbaterile arbitrale și nici despre locul, data și ora ședinței arbitrajului sau, din alte motive întemeiate, nu a putut să dea explicații arbitrajului; c) hotărârea arbitrală este emisă într-un litigiu care nu este prevăzut de convenția arbitrală ori care nu se înscrie în condițiile convenției, ori conține dispoziții în probleme neprevăzute de convenția arbitrală. Dacă dispozițiile în problemele care decurg din convenția arbitrală pot fi separate de dispozițiile care nu rezultă din această convenție, judecata eliberează titlu executoriu numai în acea parte a hotărârii arbitrale care conține dispoziții privitor la problemele care se înscriu în convenția arbitrală; d) componența arbitrajului sau procedura dezbaterilor arbitrale nu s-a conformat cu convenția arbitrală sau cu legea; e) hotărârea arbitrală nu a devenit obligatorie pentru părțile în arbitraj ori a fost desființată de judecată, conform legii în al cărei temei a fost pronunțată. (2) Judecata refuză, de asemenea, să elibereze titlu executoriu dacă va constata că litigiul examinat de arbitraj nu poate fi obiectul dezbaterii arbitrale potrivit imperativului legii, precum și în cazul când hotărârea arbitrală încalcă principiile fundamentale ale legislației Republicii Moldova sau bunele moravuri.

Articolul 486. Încheierea judecătorească privind eliberarea titlului executoriu

(1) După ce examinează cererea de eliberare a titlului de executare silită a hotărârii arbitrale, instanța judecătorească pronunță o încheiere privind eliberarea titlului executoriu sau refuzul de a-l elibera. (2) Încheierea judecătorească de eliberare a titlului de executare silită a hotărârii arbitrale trebuie să cuprindă: a) denumirea și componența nominală a arbitrajului care a pronunțat hotărârea; b) numele sau denumirea părților în arbitraj; c) date despre hotărârea arbitrală de eliberare a titlului de executare silită a hotărârii pe care o solicită petiționarul și locul pronunțării ei; d) mențiunea despre eliberarea titlului de executare silită a hotărârii arbitrale sau despre refuzul de a-l elibera. (3) Refuzul de a elibera titlu de executare silită a hotărârii arbitrale nu împiedică părțile să se adreseze din nou în arbitraj, dacă posibilitatea adresării nu s-a epuizat, ori să înainteze acțiune în baze generale. (4) În cazul refuzului total sau parțial de eliberare a titlului de executare silită a hotărârii arbitrale datorat nulității convenției arbitrale sau în cazul emiterii hotărârii într-un litigiu neprevăzut de convenția arbitrală, sau în cazul neînscrierii în condițiile convenției, sau al existenței de dispoziții din convenție în probleme neprevăzute de aceasta, părțile în arbitraj sunt în drept a se adresa în judecată pentru soluționarea unui astfel de litigiu, potrivit regulilor stabilite de prezentul cod. (5) Încheierea judecătorească pronunțată în conformitate cu alin.(1) poate fi atacată în ordinea și în termenul stabilit de prezentul cod.